Un Paste Diferit si Resurse pentru Sarbatorile de Paste in Carantina

O Saptamana Mare – Neobișnuită


Dacă ar fi să mă gândesc la un cuvânt care să exprime aceste vremuri, cred că acela ar fi pentru mine cuvântul DIFERIT. Totul este diferit acum. Modul în care muncesc, modul în care folosesc mijlocele de transport în comun, chiar și modul în care merg la cumpărături este diferit. Modul în care comunicăm este diferit. Cum ne închinam s-a schimbat în aceste timpuri. Cum sărbătorim sau cum celebrăm evenimentele din viața noastra este diferit. Totul este atât de diferit din cauza acestui corona virus. Dar ″DIFERIT″ nu trebuie să însemne ceva negativ neapărat.

Vreau sa folosesc acest timp, că să discutăm despre o nouă inițiativă, aceea despre cum am putea să pertrecem Sărbătoarea Săptămânii Sfânte fiecare în casa noastră.

În timp ce ne pregătim inimile pentru Sărbătoarea Paștelui în vremurile acestea atât de diferite, haideți să nu ne amintim doar Duminica Floriilor, Vinerea Mare și Duminica Paștelui așa am face-o în mod normal. 

“Ne aflăm într-o situație în care putem să înțelegem exact ce a înseamnat pentru apostoli să fie închiși și ascunși după ce Domnul lor a fost prins și omorât brutal. “

Cu toate acestea, în timpul acestei carantine care a afectat rutina fiecăruia, datorită circumstanțelor dificile, mă rog ca fiecare să dedicăm mai mult timp și să privim diferit la zilele care ne conduc spre Sărbătoarea Paștelui. 

Prin acestea, nu mă refer la faptul că până acum ne-am fi uitat în mod greșit la aceste evenimente, ci la ideea și posibilitatea de a putea vedea lucrurile dintr-o perspectivă nouă și diferită datorită circumstanțelor speciale prin care trecem în momentul de față.

Am citit săptămâna aceasta un articol despre Sărbătoarea Paștelui care avea o paralelă trasată cu situația în care ne aflăm astăzi, datorita COVID-19. Articolul punea în discuție ideea de a vedea situația din Vinerea Mare și din cele 3 zile care au condus la Înviere, prin ″lentilele″ apostolilor. Poate, mai mult ca niciodată, ne aflăm într-o situație în care putem să înțelegem exact ce a înseamnat pentru apostoli să fie închiși și ascunși după ce Domnul lor a fost prins și omorât brutal. Poate că, în circumstanțele în care ne aflăm, în această izolare socială, vom înțelege mult mai bine realitatea circumstanțelor de atunci. Și poate că, atunci când ne trezim, în duminica Paștelui, circumstantele noastre diferite ne vor oferi o perspectivă nouă asupra modului în care apostolii s-au bucurat când l-au văzut pe Isus înviat dintre cei morți. Așa că, oricât de tentant ar fi să sărim peste activitățile noastre obișnuite din perioada Paștelui, haideți să folosim într-un mod pozitiv circumstanțele diferite în care ne aflăm azi și să-L căutăm mai mult pe Dumnezeu.


Resurse pentru Sarbatorile de Paste in Carantina

Cu toate cele de mai sus ca bază, dorim să vă anunțăm că am extras, adaptat și creat un ghid pentru Săptămâna Sfântă, pentru fiecare dintre voi. Pentru că vrem să folosim cât mai bine timpul pe care îl petrecem în carantina. Acest Paște v-a fi diferit, așa cum mai spus. Foarte diferit. Și de multe ori cănd ne gândim la schimbare sau la cum vor fi anumite situații în viitor, devenim anxioși sau chiar ne putem pierde interesul. Rugăcinea mea este ca în aceste timpuri grele să ne păstrăm atenția îndreptată către harul și binecuvântările lui Dumnezeu și să alegem să profităm într-un mod pozitiv de circumstanțele diferite în care ne aflăm în aceste timpuri și poate, să încercăm lucruri noi.

Sperăm să folosiți acestea ca pe un ghid, adică faceti cât de mult doriți sau vreți din temele propuse. Nu sunt menționate toate evenimentele din Săptămâna Sfântă, dar puteți adăuga dacă aveți alte idei în afara activităților menționate. 

DIFERIT″ nu trebuie să însemne ceva negativ neapărat.

Fiți creativi și distrați-vă alături de familia voastră, iar dacă ești singur/singură bucură-te de timpul tău cu Dumnezeu. Să ne amintim ce a făcut Isus pentru noi.

În fiecare zi vei avea de citit un pasaj din Biblie, un devoțional, un verset de memorat, o aplicație și o secțiune de întrebări, apoi un craft și sugestii de cântece pentru închinare.

Devoționalele sunt adaptate și traduse în română din studiile biblice de la Village Church, pentru a îți ușura lectura.

Pentru a fi conectați cât mai bine, ne dorim să știm cum te simți și tu și familia ta, dar și colegii tăi de apartament, în aceste vremuri. Fă o poză sau un video în timpul în care faci acest studiu și postează-l pe un canal social si pe grupul de Whatsapp. Te rugăm să nu uiți să folosești tagg-ul #pasteacasa20.

Sper să aveți o săptămână binecuvântată și se ne vedem toți cât mai repede – online, desigur. Amintiți-vă să continuați să-L iubiți pe Dumnezeu și să-i iubiți și pe cei din jur și să faceți discipoli a lui Hristos în aceste vremuri dificile!

Multă pace și harul Lui Dumnezeu să fie cu voi!   

Kalep Roberson, Pastor Biserica Petra – Pitesti


Resurse pentru Copii